Etichete

, , , , , , , , , ,

O cameră de zi cu cât mai multe canapele şi cu o lumină romantică şi parcă plină de înţelesuri.

Este o atmosferă atât de caldă, aproape blândă în această cameră, încât îmi vine să mă întind şi să torc ca o pisică într-o după-amiază de lene toropitoare.

Îmi place enorm combinaţia de lemn, cărămidă şi metal – dau locuinţei un aer rustic şi boem.

Un colţ de lumină şi frânturi de natură.

Canapeaua şi scaunele de piele roşie mi se par gândite parcă pentru această bucătărie open-space.

Să urcăm sau să coborâm?

Cred că îmi place din ce în ce mai mult aspectul nefinisat al locuinţelor, indiferent dacă este doar o masă din lemn sau un zid de cărămidă expusă – îmi dă senzaţia de simplitate, de căldură, dar şi de imperfecţiune care linişteşte şi echilibrează, într-o lume tot mai bolnavă după pefecţiune şi simetrie absolută.

Un colţ simplu!

Ferestrele casei mele de vis! Atât de multă lumină şi deschidre!

O scară ingenioasă pusă în valoare de ghivecele cu plante.

Aceste acoperişuri mi se par geniale – cred că uneori sunt uşor de impresionat, atât de deschisă, curioasă şi entuziasmată mă simt în faţa lucrurilor care sunt în acelaş timp şi simple şi creative.

sursa air spaces, găsit pe desire to inspire

:). Să vă construiţi zile senine, dragii mei!

Anunțuri