Etichete

, , , , , , , , ,

Am descoperit că am o nouă iubire și pasiune: pielea și lemnul în starea sa cât mai brută, masivă și naturală… mai corect spus, am devenit conștientă de cât de mult mă atrag interioarele în care există canapele și fotolii din piele și mese, lăzi, cufere sau scaune din lemn nefinisat – îmi dau senzația de soliditate, de siguranță și de trăinicie. Am găsit acest lucru, din plin, la Bronnie Masefau – decoaratoare de interior australiancă.

Eu sunt omul eternului alb și al simplității, însă și al contrastelor, al obiectelor de artă și al stării de bine exprimate jucăș prin diferite culori sau obiecte – iar modul în care Bronnie Masefau a reușit să îmblânzească sobrietatea lemnului masiv prin accente de culoare (pernuțe, cărți, covoare) îmi transmite sobrietate, durabilitate, dar și bună dispoziție.

Faptul că Bronnie consideră casa drept  „un sanctuar unde afacerile și familia să poată fi perfect interconectate” se simte în toate proiectele ei, indiferent dacă este vorba despre o casă în oraș, la marginea sau în afara lui.

Îmi place ideea de rafturi în zid – atât pentru efectul lor estetic, cât și pentru funcționalitate, iar lada de zestre de la marginea patului îmi șoptește numele (serios! am auzit eu :D…)

Veiozele supradimensionate sunt absolut fabuloase – îmbinarea vaselor de ceramică parcă proaspăt descoperite într-un sit arheologic cu abajururi simple și moderne mi se pare deosebit de inspirată.

Nici nu știu ce este mai  – oglinzile, chiuvetele sau dulapul și culoarea sa….

Dacă tot a fost piele și lemn, să fie și piatră – păi cum altfel? Sunt fără cuvinte – de fapt, aș mai avea vreo două- trei… VREAU ȘI EU!

Unul din lucrurile pe care le spune decoratoarea despre ea și munca pe careo face este că îi place mai mult să construiască un cămin, decât să decoreze o casă – jos pălăria!!

Mă simt transportată în altă epocă atunci când mă uit la această servantă și la tabloul ce o folosește drept sprijin.

Un colț de veselie pură.

Lalele mov și o bibliotecă ticsită de cărți. Atât!

Un perete gri ce pare a atrage toată atenția, însă de fapt o reflectă în obiectele din jur.

Fotoliul visurilor mele de cititoare înfocată și în perpetuă căutare a locului perfect!

sursa – desire to inspire

:). Seară bună, dragilor și vă doresc să vă construiți un cămin și nu doar o casă!

Anunțuri