Etichete

, , , , , , , , , , ,

Dacă visul meu nu ar fi o casă pe pământ, cu grădină, curte, copaci, flori și iarbă, atunci, ar fi, cu sigurnață, acest adorabil apartament newyorkez care are multe plante și flori și un șemineu care chiar funcționează!

Nici nu știu cum să încep, deși e simplu: îmi plac scaunele, frigiderul imens și ferestrele și parcă nemărginite (sic!) și bucătăria open space – deci, îmi place.

Oare cum ar fi să ai un lift care să te ducă la un etaj tot al tău? Mai ales dacă ne referim la acest apartament de 170 mp, cu trei dormitoare și cu o terasă superbă, cu două intrări – evident.

Tavanul înalt, ferestreleg gigantice și patul matrimonial sunt ca un magnet pentru mine – păcat că singurul lucru de care m-aș lipi, în acest moment, ar fi monitorul în fața căruia înghit în sec.

Dacă este ceva ce îmi place mai mult decât un dormitor spațios, este o baie spațioasă – în specială dacă are o chiuvetă cât o cadă, o cabină de duș, o oglindă supradimensionată și o fereastră pe măsură și dacă marmura îi este prietenă de nădejde.

Îmi place eleganța și bunul gust cu care a fost amenajat – mă ajută să cred tot mai mult în simplitate – un pat, două noptiere, un tablou și o plantă scăldate în lumina soarelui care intră prin cele două ferestre aproape cât întreg peretele (presupun că veiozele sunt aprinse doar pentru a-și face simțită prezența).

Terasa are aproximativ 40 mp și pare amenajată perfect pentru serile liniștite în familie sau cu prietenii, iar ceea ce mă inspiră cel mai mult sunt ghivecele enorme cu plante și flori.

Trebuie să fie drăguț să ai câte o fereastră aproape pe fiecare parte a clădirii – nu pierzi nimic din vedere.

sursa  Esny

:). Vise frumoase, dragilor!

Anunțuri